vineri, 8 noiembrie 2013

Aventurile

                             Domnului X cu funcţionarele BCR nu s-au terminat aşa cum era de aşteptat, după evenimentele descrise de mine aici. M-am întâlnit recent cu el şi iată ce mi-a povestit:
                             Întro zi de vineri trebuia să mergă la bancă după asigurări, dar pe la 15.00 a primit un telefon prin care era rugat să amâne pe săptămâna următoare, deoarece noile poliţe nu au sosit.
                             - Este ceva în neregulă? a insistat X.
                             - A, nu, doar că pur şi simplu nu au putut fi întocmite noi poliţe cu aceleaşi serii, deoarece actele adiţionale nu sunt o soluţie în asemenea situaţii, a răspuns plină de miere în glas doamna de la bancă.
                             - În regulă, o să vin marţi!
                             După un week-end fain, fără gânduri în legătură cu băncile şi asigurările lui peşte prăjit, marţi pe la amiază merge domnul X la agenţia cu pricina unde a avut parte de surpriza zilei(săptămânii!): a făcut drumul fix degeaba, deoarece poliţele nu au sosit!
                             -Dar ce s-a întâmplat, au pierdut trenul? întreabă plin de năduf omul meu.
                            - Îmi pare foarte rău pentru situaţia creată, pur şi simplu nu le-am primit încă!
                            - În regulă, aştept să mă sunaţi când să vin după ele! a grăit X şi a plecat ca o vijelie, dorind măcar să le trântească uşa, dar nici măcar asta nu i-a ieşit: uşa avea braţ din ăla fain, hidraulic, tocmai să nu rămână deschisă, dar nici să nu o poţi trânti! :)
                            Miercuri dimineaţă a trimis un e-mail doamnei în care ameninţa ce o să facă el dacă nu o să-şi primească poliţele de asigurare sau banii înapoi. La ceas de seară, doamna simţindu-se cu musca pe căciulă, i-a adus acasă poliţele buclucaşe, scrise cu date corecte, însoţite de scuze şi cu asigurări că totul este OK. Pfiuu! a respirat uşurat X şi şi-a văzut de viaţă liniştit. Până săptămâna următoare când a primit un sms de la bancă prin care era înştiinţat că imobilul nu are asigurare valabilă! 900 cu 700 a avut tensiunea sanguină în mod instant! A sunat la serviciul clienţi şi a primit confirmarea: poliţele nu erau înregistrate în sistem în dreptul imobilului pus garanţie la credit! Aşa ceva.......
                            Ziua următoare a mers la altă agenţie unde a prezentat asigurările şi a întrebat de trei ori dacă acum este totul în regulă, stârnind mirarea angajatelor de acolo. Există oare o morală a acestor întâmplări, prin care efectiv două angajate ale BCR şi-au bătut joc de un client? Dacă scriu despre ele că sunt proaste şi habar nu au să-şi facă sarcinile de serviciu, este posibil să fiu catalogat drept misogin! Întotdeauna persoanele vinovate încearcă să spele ruşinea atacând pe cel care le aduce omagii! Şi totuşi, în contextul în care băncile nu prea au clienţi noi şi se bat efectiv pe cei deja existenţi, a avea aşa angajate este un act de mare curaj! În sensul rău, desigur!
                           În concluzie, cine vrea dureri de cap, să meargă la BCR! Sută la sută o să le aibă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu