marți, 29 aprilie 2014

Muzică

                     De Bach + percuţie la puterea n + proiecţii 3D + vioară şi violoncel + show = Bach in ShowBiz!

 
 
                            No bine, no! :)) Am reușit să vă captez atenția?  Așa cum am mai scris aici, îmi face mare plăcere să mediatizez, cu umilele mele puteri, orice eveniment care să îndeplinească cel puțin două condiții: să fie pe placul meu și, din motive lesne de înțeles, să se desfășoare (și) în Cluj. Deși nu pare, cred că este complicat să prezint un eveniment după ce am citit despre el, astfel încât să sune altfel sau cel puțin la fel de interesant precum îl prezintă cei ce l-au gândit. Hmm, am reușit să vă aburesc? :))  Rândurile ce urmează sunt cele din prezentarea originală, că ați putut vedea și singuri unde poți ajunge dacă lucrezi cu copy/paste:                       
                            ,,Era un vis mai vechi să realizez un proiect fusion în care să combin muzica clasică şi ceea ce am învăţat în showbiz. Deşi în facultate l-am cam urât pe domnul Bach, astăzi mă bucur mult să pot “profita” de genialitatea lui. Alături de echipa mea, am reuşit să-l reinventăm pe Marele Bach, o provocare deloc uşoară, mai ales atunci când aşteptările publicului de azi sunt foarte mari. Formula unică a instrumentelor de pe scenă, programul divers, dinamic, plin de efecte speciale, culoare şi energie, combinaţia între clasic, jazz, pop sau rock, fac din “Bach in ShowBiz” probabil cel mai provocator proiect în care m-am implicat până astăzi. Sper din tot sufletul ca munca noastră să se regăsească pe zâmbetul de final al publicului acestor spectacole.
                           ”Bach in ShowBiz”  este un proiect pe care l-am iniţiat şi realizat după mai bine de 15 ani de muzică alături de trupa SISTEM, în încercarea de a mă reinventa şi întoarce la formaţia de muzician clasic, fără să uit experienţa acumulată în showbiz”, zice Zoli TOTH.

 
 
                         Revin și vă mai spun că:
                         "Variaţiuni pe teme de BACH” constituie o muzică geometrică.“Variaţiunile BACH” sau “BACH- REMIX” reprezintă o suprafaţă pe care te deplasezi în orice direcţie, dar te întorci în punctul de unde ai pornit. Variaţiunile sunt gândite în aşa fel încât oricare dintre ele să poată deveni muzica unui film. Fiecare piesă este un univers. Fiecare muzică este o poveste. În acest “road movie” este vorba despre efortul întoarcerii în punctul de pornire, locul care generează alte noi călătorii. Sunt cuvintele lui Adrian Enescu, descriind principiile aflate la baza playlist-ului prezentat în Turneul "Bach in ShowBiz". 



 
                           Acum, cu gândul că nu v-am necăjit prea tare pe cei care nu puteți ajunge la Cluj pentru spectacolul care va avea loc în data de 11 mai, la Colegiul Academic (strada Mihail Kogălniceanu colt cu strada Emanuel de Martone) de la orele 19.00, o să vă spun că el (spectacolul, desigur!) se va desfășura și în alte 11 orașe din România: Ploiești, Craiova, Timișoara, Oradea, Satu Mare, Pitești, Brașov, Târgu Mureș, Sibiu, București și Deva. Detalii găsiți pe pagina oficială a lui Zoli : http://www.zolitoth.ro/2014/04/18/i-am-bach-in-showbiz/.
                           Cam asta este tot ce mi-am propus să vă comunic întro zi de marți, așa că vă salut și vă doresc să aveți parte ...de ceasuri bune! :)
 
                           Informațiile sunt luate de aici și de aici. Fotografiile le-am împrumutat de aici și de aici. Amu, chiar că am gătat!
 
 

 
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu