marți, 10 iunie 2014

Eroii

României au fost, din păcate prea repede uitați. Patriotismul este pentru mulți o amintire urâtă, demnă de epoca de aur, așa cum și-o amintesc sau cum le-a fost povestită de alții. Faptele de arme ale vitejilor ostași români nu aduc audiență la tv sau trafic pe paginile de www, așa că uitarea se așterne încet și sigur, iar un popor care își uită (nu-și cunoaște) istoria își merită soarta!
Dan Valentin Vizanty a fost unul dintre cei mai buni piloți (români) ai celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum fix 70 de ani, pe 10 iunie 1944, 100 de avioane de luptă americane au atacat baza militară de la Popești-Leordeni, apărată de Grupul 6 de vânătoare condus de Vizanty. 36 de avioane românești IAR-80 au respins atacul americanilor, doborându-le peste 20 dintre aparatele de zbor.


Piloții români, disciplinați, bine instruiți și conduși în luptă de comandantul lor, au scris o pagină în istoria aviației militare, împotriva inamicilor noștri din acel moment. ,,O legendă a celui de-Al Doilea Război Mondial, la 10 iunie 1944, Vizanty, care conducea Grupul 6 de vânătoare de la Popeşti-Leordeni, de lângă Capitală, era artizanul uneia dintre cele mai negre zile ale aviaţiei americane, căreia îi doborâse peste 20 de aparate de zbor. Curajul şi măiestria pilotului român, care avea la manşă nebunia unui actor şi iuţeala unui fulger, l-au făcut unul dintre cei mai temuţi, dar şi mai respectaţi adversari în aer. Pe Frontul de Est, în luptele cu piloţii sovietici, şi-a câştigat renumele de „Lupul Carpaţilor“.” (sursă)

Mi-am propus să aduc un omagiu românului despre care nu am știut până de curând și încerc, prin rândurile de față, să duc vorba mai departe. Un articol extrem de interesant despre Vizanty găsiți aici, loc de unde am preluat și eu informațiile și fotografiile!
Un militar român care a adus multă onoare pe câmpul de luptă, al cărui destin s-a împletit după război cu mizeria comunistă și care s-a stins din viață departe de țara pentru care a luptat, fără să fie impresionat de renumele inamicilor, indiferent cum s-au numit aceștia! Armata (de atunci și) de acum are nevoie de sprijin, de încredere, poate duce mai departe steagul mândriei și onoarei militare (și nu numai!), chiar dacă vremelnic este antrenată în luptele politicienilor și etichetată prea ușor, direct sau indirect! Demnitatea și onoarea se susțin cu faptele de arme, cu o singură condiție: acestea să fie cunoscute!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu