miercuri, 30 aprilie 2014

Marțea

                    Se zice că ar fi trei ceasuri rele! Ei bine, ieri poate au fost mai pe la amiază, când am fost surprins, în cîmp deschis de o ploaie zdravănă, cu gheață. Pe seară am participat La Perne la o seară faină, alături de persoane interesate de istoria Clujului. O ambianță plăcută, prietenoasă:



                     Cu voia voastră, o să vă prezint echipa cu care am pornit la un loc al minții, la provocarea lansată de Maria, membră a Cluj Guided Tours:

 
 
                    Competiția a fost strânsă, am aflat lucruri noi despre orașul în care trăiesc, am petrecut o seară plăcută. Au fost înscrise în competiție patru echipe și tot ceea ce vă pot spune despre clasamentul final este o vorbă celebră: cei din urmă vor fi cei dintâi! :)) Am ocupat locul patru (dar important este să participi, nu?) și plusul serii este faptul că am cunoscut oameni noi. Lupta a fost strânsă, juriul a deliberat cu mare greutate răspunsurile bune date de toți concurenții:
 
 
 
                      De această data numele echipei mele a fost URSUS TEA și a fost o referire directă la licorile consumate de onorabilii membri: bere și ceai! Dacă doriți, sunteți invitații mei să ghiciți cine ce a băut! Da, mulțumesc de gândul bun! :))  O ultimă dovadă a trecerii pe La Perne ar putea fi aceasta:
 
 
 
                    Mulțumesc Ioana Andreea, mulțumesc Lucian!
            
 

marți, 29 aprilie 2014

Muzică

                     De Bach + percuţie la puterea n + proiecţii 3D + vioară şi violoncel + show = Bach in ShowBiz!

 
 
                            No bine, no! :)) Am reușit să vă captez atenția?  Așa cum am mai scris aici, îmi face mare plăcere să mediatizez, cu umilele mele puteri, orice eveniment care să îndeplinească cel puțin două condiții: să fie pe placul meu și, din motive lesne de înțeles, să se desfășoare (și) în Cluj. Deși nu pare, cred că este complicat să prezint un eveniment după ce am citit despre el, astfel încât să sune altfel sau cel puțin la fel de interesant precum îl prezintă cei ce l-au gândit. Hmm, am reușit să vă aburesc? :))  Rândurile ce urmează sunt cele din prezentarea originală, că ați putut vedea și singuri unde poți ajunge dacă lucrezi cu copy/paste:                       
                            ,,Era un vis mai vechi să realizez un proiect fusion în care să combin muzica clasică şi ceea ce am învăţat în showbiz. Deşi în facultate l-am cam urât pe domnul Bach, astăzi mă bucur mult să pot “profita” de genialitatea lui. Alături de echipa mea, am reuşit să-l reinventăm pe Marele Bach, o provocare deloc uşoară, mai ales atunci când aşteptările publicului de azi sunt foarte mari. Formula unică a instrumentelor de pe scenă, programul divers, dinamic, plin de efecte speciale, culoare şi energie, combinaţia între clasic, jazz, pop sau rock, fac din “Bach in ShowBiz” probabil cel mai provocator proiect în care m-am implicat până astăzi. Sper din tot sufletul ca munca noastră să se regăsească pe zâmbetul de final al publicului acestor spectacole.
                           ”Bach in ShowBiz”  este un proiect pe care l-am iniţiat şi realizat după mai bine de 15 ani de muzică alături de trupa SISTEM, în încercarea de a mă reinventa şi întoarce la formaţia de muzician clasic, fără să uit experienţa acumulată în showbiz”, zice Zoli TOTH.

 
 
                         Revin și vă mai spun că:
                         "Variaţiuni pe teme de BACH” constituie o muzică geometrică.“Variaţiunile BACH” sau “BACH- REMIX” reprezintă o suprafaţă pe care te deplasezi în orice direcţie, dar te întorci în punctul de unde ai pornit. Variaţiunile sunt gândite în aşa fel încât oricare dintre ele să poată deveni muzica unui film. Fiecare piesă este un univers. Fiecare muzică este o poveste. În acest “road movie” este vorba despre efortul întoarcerii în punctul de pornire, locul care generează alte noi călătorii. Sunt cuvintele lui Adrian Enescu, descriind principiile aflate la baza playlist-ului prezentat în Turneul "Bach in ShowBiz". 



 
                           Acum, cu gândul că nu v-am necăjit prea tare pe cei care nu puteți ajunge la Cluj pentru spectacolul care va avea loc în data de 11 mai, la Colegiul Academic (strada Mihail Kogălniceanu colt cu strada Emanuel de Martone) de la orele 19.00, o să vă spun că el (spectacolul, desigur!) se va desfășura și în alte 11 orașe din România: Ploiești, Craiova, Timișoara, Oradea, Satu Mare, Pitești, Brașov, Târgu Mureș, Sibiu, București și Deva. Detalii găsiți pe pagina oficială a lui Zoli : http://www.zolitoth.ro/2014/04/18/i-am-bach-in-showbiz/.
                           Cam asta este tot ce mi-am propus să vă comunic întro zi de marți, așa că vă salut și vă doresc să aveți parte ...de ceasuri bune! :)
 
                           Informațiile sunt luate de aici și de aici. Fotografiile le-am împrumutat de aici și de aici. Amu, chiar că am gătat!
 
 

 
 

 

luni, 28 aprilie 2014

Indicatorul

                    Care ne arată cât de bolnavă este țara noastră poate fi scandalul țâțelor de plastic puse pe banii noștri, ai tuturor celor care plătim, mai puțin sau mai mult, asigurări de sănătate. Cu adevărat bolnavi de tupeu (doctorii) sau narcisism (pacienții), protagoniștii acestui circ au găsit calea de a ne arăta nouă, muritorilor de rând, că ei pot! Da, pot orice!
                    Pe parcursul acestui blog am semnalat mai multe fapte glorioase, de adânc profesionalism  sau compasiune pentru pacienți, întâlnite de mine când am venit în contact cu lumea medicală. Împresia generală este ușor negativă. Da, știu, este o lipsă de discernământ să generalizezi aspectele negative asupra unei întregi comunități profesionale, dar hai să fim serioși: câți dintre noi se declară mulțumiți de serviciile medicale primite, personal sau de cei apropiați nouă? Ceea ce îmi atrage atenția de data aceasta este următoarea chestiune: medicii implicați în uriașul scandal de la Spitalul de Arși din capitală sunt aceeași care au salvat viețile multor persoane ajunse acolo cu probleme grave de sănătate. Poate că tocmai de aici pleacă totul: după ce salvezi multe vieți aflate la cumpăna dintre a fi și a nu fi, încet, încet, crezi că ești un mic Dumnezeu. Apare apoi credința că ți se cuvine tot mai mult, mulțumirile și recunoștința salvaților nu mai sunt de ajuns. Urmează tupeul de a-ți face singur parte, chiar dacă ilegal și imoral, că doar nimeni și nimic nu te poate atinge: cei din jur sunt tot mai mici, mai proști, habar n-au pe ce lume trăiesc!
                     Că are balta pește o știm cu toții de multă vreme. Că banii de la sănătate sunt cheltuiți cu mare dispreț pentru binele public, la fel. Vă puteți imagina cum și ce discută, dimineața la cafea, oamenii (doctorii) care fac ciubucuri zilnice de mii de lei? Cum dispare compasiunea, pierdută între bancnotele viu colorate? Cum ne privesc pe toți ca pe niște fraieri de pe spatele cărora ei merg în vacanțe prin locuri la care noi nici nu îndrăznim să visăm? Recitind cele scrise mai sus, pentru o clipă m-am gândit că ar fi de bun simț să vă scriu și motivul care a creat valul meu de simpatie, a câta oară, pentru domnii doctori, deși sunt șanse mari să știți despre ce este vorba: un grup de mari maeștri în arta mânuirii bisturiului în scopuri de înfrumusețare (țățe de plastic, buci și buze umflate cu te miri ce, nasuri corectate mecanic, burți supte cu mașinării uimitoare, ...) au ca principal loc de muncă Spitalul de Arși din București. Chirurgia estetică este la mare căutare și se înrudește bine cu cea reparatorie. Odată create îndemânările, a fost extrem de ușor de găsit prima persoană care avea nevoie de ... un tuning, apoi vorba merge repede prin sat, toate pupezele și cocalarii au auzit cât este de cool să-ți aduci îmbunătățiri. Numărul clienților a crescut exponential, părerea de sine a operatorilor de bisturie, seringi și dispozitive de întins pielea la fel. Tupeul, idem! A urmat ceea ce știm azi cu toții: au strâns rândurile și au pus la cale o mare mizerie: operațiile au început să fie efectuate în spitalul mai sus pomenit, actele întocmite vorbeau despre diverse situații de urgență, C.N.A.S.-ul deconta sume semnificative pentru operații, cheltuielile grupului de șmecheri (cu dublu șm) scădeau vertiginos, banii încasați de la pacienți, fără factură sau chitanță, ceva, erau băgați în totalitate în buzunarele lor cele fără de fund (că tot veni vorba, ați privit cu atenție la buzunarele halatelor medicilor? Numai mie mi se pare că au dimensiuni exagerate?). Se impune o ultimă precizare: că așa s-au petrecut faptele sau că este posibil ca ele să se fi desfășurat în modul arătat mai sus, nu am îndoieli, deoarece trăiesc în țara aceasta și simt și eu cum merg lucrurile, chiar dacă nu am fost de față în cabinetele chirurgilor de la fabrica de țâțe noi! Ce va spune justiția, asta este o altă chestiune, care poate fi surprinzătoare uneori!
                      Întrebări (retorice, firește!):
                      - câte acte medicale, investigații și tratamente puteau fi făcute da banii aceia?
                      - câți oameni ar mai fi putut zâmbi azi?

duminică, 27 aprilie 2014

Ziua

                    Internațională a cărții, 23 aprilie, a fost un bun prilej de a vizita Grădina Botanică din Cluj dintr-un motiv extrem de simplu: vizita  a fost gratuită pentru cei care aveau la ei o carte!

 
 
                        Ziua a fost însorită, ceea ce a fost un avantaj pentru a admira slendoarea florilor...
 
 
 
                         ... în același timp, uneori poate fi palpitant...
 
 
 
                         ... curios, nevoie mare ...
 
 
 
                        ... mi-am găsit și pălărie ...
 
 
 
                       ... și ar mai fi, dar, mno, nu vreau să vă plicitisesc (prea tare!).
                       :))

 
                  

 
 


sâmbătă, 26 aprilie 2014

Rușine

                    Mare, mon cher! Așa ar putea spune (dacă ar putea), ironic precum îl știm, marele Caragiale, în legătură cu evenimentul organizat de Editura Litera în București. Unde? În București! Hmmm .....
                    Un grup de oameni inimoși, cu intenții lăudabile, au pus la cale distribuirea a 10.000 de cărți, gratuit, tuturor iubitorilor de lectură. Un gest excelent, care vine în întâmpinarea nevoii acute pe care o are societatea românească de a se împrieteni cu o carte sau alta. Mai mult, printre  cărțile  frumos aranjate pe caldarâm, au fost puse și flori, cel mai probabil ca un simbol al bunelor intenții....  Participanții au fost rugați să ia DOAR câte O CARTE ȘI O FLOARE!

 
 
                     Ghiciți, din trei încercări, ce a urmat! :(
                     Când totul a fost gata, oamenii au dat pur și simplu năvală, unii peste alții, s-au călcat efectiv în picioare și si-au umplut brațele de cărți, luate la întâmplare! În repriza a doua, florile, deși o parte deja rupte de marea îmbulzeală, au fost ridicate și ...înfundate în plase! :(
 
 
 
 
                          “Nici nu m-am uitat bine la ele”, a spus o bucureşteancă după ce a băgat câteva cărţi în sacoşă. “Cartea m-a determinat să vin aici. Am luat şi două flori, pe care le-am pus în sacoşă pentru că erau deja rupte” a adăugat femeia, precizând că a fost profesoară de limbi străine.
 
 
 
                           În doar patru minute și jumătate toate cărțile au dispărut, un record destul de...trist. Este evident faptul că în cea mai mare parte a cazurilor, cărțile au fost luate la grămadă, fără să conteze genul sau autorul. Ulerior, unii dintre noii proprietari au mai făcut schimburi între ei, ceea ce ar putea părea un licăr de normalitate întro situație de-a dreptul bizară, dar ușor de anticipat, după opinia mea (modestă, de altfel!). Nu, nu am probleme cu încrederea în oameni, ci doar mici bănuieli despre modul cum urmează să se desfășoare lucrurile, în anumite situații. Da, știu, mi s-a mai spus: bine că sunt eu ...deștept! Aș vrea să zâmbesc după ultima afirmație, dar de data asta chiar nu pot!
 
                          Sursă foto și informații.

 



vineri, 25 aprilie 2014

Evoluţia

                      Vieţii sociale în România scoate la iveală şi aspecte cel puţin ...neaşteptate. Am ajuns la această concluzie cu ocazia sărbătorilor de Paşte din acest an, într-un moment în care pe un canal de ştiri erau prezentate imagini cu tineri preacuvioşi care îşi petreceau noaptea de înviere în cluburi, rupţi în figuri, fie din cauze bahice, fie din carenţe grave de educaţie (fac referire la piţipoancele care se dezbracă în public din dorinţa de a atrage atenţia tuturor celor prezenţi, ceea ce şi reuşesc, fie vorba între noi). Nu am nici o problemă cu felul în care alege cineva să-şi petreacă timpul liber, chiar este de apreciat faptul că suntem liberi să alegem ce şi cum facem cu viaţa noastră.
                     La sfârşitul epocii de aur a comunismului în România, politrucii vremii organizau discoteci în fiecare seară din săptămâna de dinainte de Paşte, unde intrarea era liberă, din dorinţa de a le da tinerilor o alternativă la slujbele ce se ţineau la biserică, aşa numitele denii. În afara arcului carpatic, în zona de sud a ţării cu siguranţă, se ţin slujbe în fiecare seară în care se evocă evenimentele din săptămâna în care Isus Hristos a fost răstignit şi apoi a înviat din morţi. Comuniştii, după cum se ştie, au dărâmat biserici, au prigonit preoţi, au negat credinţa şi i-au obligat pe credincioşi să se îndepărteze de credinţă, de spiritualitate. Imediat după revoluţie, românii au mers cu mic, cu mare la biserici pentru a arăta celorlaţi cât de mult au suferit ei în perioada care tocmai luase sfârşit. Au făcut mare caz de pioşenia lor, adeseori jucând doar un rol pe scena vieţii, unii dintre ei mergând luaţi de valul schimbării. Sunt pur şi simplu îngrozit când îi văd pe bieţii oameni cum sunt purtaţi de foame sau mânaţi de gânduri nu chiar pline de smerenie, cum se calcă pur şi simplu în picioare, unii pe alţii, pentru o farfurie cu sarmale sau o sticlă (uneori de doi litri!) de apă sfinţită. Construcţia de noi locaşuri de cult a prins avânt, marea majoritate a şcolilor au mari probleme de infrastructură, dar o biserică faină şi nouă este mult mai bine privită de credincioşi decât şcoala pe unde, o lungă perioadă, copiii acestora nu prea au trecut. Nu în ultimul rând, nu este de ici, de colo să-ţi rămână numele scris la temelia unei biserici, la capitolul ,,ctitor''.
                     Ei bine, cei menţionaţi mai sus mai merg la biserică (unii), dar copiii acestora sunt deja mari, unii au la rândul lor copii. O parte însemnată dintre tinerii zilelor noastre merg în cluburi în noaptea de Înviere şi fac asta fără a fi momiţi cu intrare gratis, ba din contră, cheltuie sume uriaşe, pe care cel mai adesea, părinţii lor le-au făcut în moduri nu chiar ...ortodoxe. Cireaşa pe tortul credinţei este pusă de reporterii idioţi care fac reportaje în cluburi şi îi întreabă pe indivizi: ,,câţi bani ţi-ai propus să strici în seara asta?'' . Răspunsul este unul pe măsura întrebării: ,,nu contează banii!'' sau ,,fără număr, fără număr!''. Serios?
                     Este uşor ironică istoria cu noi, aşa-i?

joi, 24 aprilie 2014

Nașterea

                    Unui copil este un eveniment important, un miracol care face să apară o nouă ființă umană. Pentru fiecare dintre noi a avut loc acest eveniment și, deși cu toții ne-am născut la un moment dat, fiecare am făcut-o într-un mod unic, aproape irepetabil! Fiecare viață are ceva-ul său, cred eu.
                    În a treia zi de Paște, o doamnă pe nume Maria a avut semne clare că se apropia termenul la care urma să nască. În acele vremuri românii nu aveau zile libere de sărbătorile religioase, și oricum nu conta prea mult pentru povestea mea de azi: era deja marți! Maria a mers la spitalul din localitate unde a fost consultată și internată în vederea nașterii unui copil. Tatăl, Nicu, era copleșit de emoții, ceea ce este și normal în asemenea situații. Durerile facerii au durat mult, zorii zilei următoare s-au ivit și doamna din povestea mea era încă departe de a naște. Cu mare chin, pe la ora prânzului, copilul a venit pe lume: un băiețel de 50 de centimetri lungime și 3.5 Kg. Gălăgios nevoie mare....
                    Maria și Nicu din povestirea de mai sus sunt părinții mei, iar băiețelul sunt eu: Gigi Țepuș! M-am născut miercuri, 24 aprilie 1968, la orele prânzului și am adus mare bucurie părinților mei! Și mie, bineînțeles! :))
                    Azi este ziua mea de naștere și vă mulțumesc tuturor celor ce mi-ați transmis un gând bun! Asemenea și celor ce urmează să o facă (după cum știți, niciodată nu este prea târziu pentru o faptă bună!)! La mulți ani și vouă!

miercuri, 23 aprilie 2014

Douăzecișitrei

                    Aprilie este data la care credincioșii ortodocși și cei greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. Profit de această ocazie și doresc să transmit gânduri bune și La Mulți Ani celor care își serbează azi ziua de nume! :)
                    Consider că este un bun prilej să vă prezint un monument fain din Cluj Napoca, o imagine simbol a orașului, situat pe strada Mihail Kogălniceanu, în fața Bisericii Reformate, care îl înfățișează pe Sf. Gheorghe ucigând balaurul:

 
 
                      Monumentul este o copie, din anul 1904, după statuia originală executată de doi sculptori clujeni, Martin și Gheorghe după unii, frații Marton și Gyorgy după alții, în anul 1373, la comanda împăratului german Carol al IV-lea, totodată și rege al Boemiei. Capodoperă a sculpturii gotice, această statuie arată nivelul mondial la care a ajuns școala de sculptură clujeană în secolul al XIV-lea. Originalul a fost plasat la castelul său din Praga. În 1904, au fost executate două copii: una este cea din fotografie, în Cluj (și această statuie a fost initial găzduită de actuala Piață Lucian Blaga până în anul 1960 când a fost mutată pe acest amplasament), iar cealaltă se găsește la Budapesta, la Bastionul Pescarilor. Am citit undeva că și la Praga, la castelul împăratului mai sus pomenit este expusă tot o copie, din 1967, originalul găsindu-se la Galeria Națională din capitala Cehiei.
 
 
 
                    După cum se poate observa cu mare ușurință, statuia este proaspăt restaurată, în anul 2013, așa încât nu-și arată venerabila vărstă de 110 de ani!
                     Ce ar mai fi de adăugat? A, da!
 
 
 
                        Sfântul este cel de sus! Știți voi, cel care luptă cu balaurul! Eu sunt doar Gigi!
                        Gigi Țepuș! :))
 
                        Tot azi se sărbătorește, mai nou, ziua internationala a cărții, prilej cu care, dacă sunteți prin Cluj și aveți o carte la voi, puteți vizita Grădina Botanică gratuit! Acum chiar că am gătat (pe azi)! :))))
 
                         P.S. La mulți ani, Georgiana!
 
 

 

marți, 22 aprilie 2014

Udatul

                    Este un obicei al ardelenilor și constă în stropitul cu parfum al doamnelor și domnișoarelor, în a doua zi de Paște, cu scopul declarat de a le merge bine, de a fi frumoase și fertile pentru tot timpul anului ce urmează. Răsplata vine pe loc și constă în pahare pline cu băutură, uneori chiar și mici daruri. Este un obicei preluat de la comunitatea maghiară și, din propria experiență, vă pot spune că în funcție de situație, contemporanii noștri se comportă diferit. Nu vreau să arunc o piatră sensibilă, dar cam așa stau lucrurile (în opinia mea): în oricare perioadă a anului, cu excepția celei pe care o traversăm zilele acestea, toți ardelenii povestesc despre fainele obiceiuri de pe plaiurile lor, printre care se găsește, firesc, și mersul la udat. În a doua zi de Paște, o parte dintre români spun, cam cu jumătate de gură: la udat merg doar maghiarii, noi, românii, nu!
                   Să mă explic: după cum am mai scris aici și cu alte ocazii, eu nu sunt născut în Cluj. Acest oraș fain în care locuiesc de peste 24 de ani a devenit casa mea și a familiei mele și, pe cât am putut, am încercat să mă integrez în obiceiurile locului, așa cum îi stă bine oricărui  proaspăt sosit în comunitate. Întâmplarea cu udatul face parte din încercările mele de socializare: prin 1994 (ori 1995, dar nu mai târziu!), în a doua zi de Paște, am pornit la udat. Motivul pentru care am făcut-o este chiar ceea ce vă scriam mai sus: cei din jurul meu îmi spuneau ce fain este de Paște, cum se merge la udat, ..... . No bine, no! Am luat o sticluță cu parfum din ăla mai cu pretenții, că doar nu mă puteam face de rușine și am pornit la udat! Am fost în vizită pe la toți prietenii mei din acea perioadă, le-am udat pe toate gazdele (evident că fac referire strict la doamne!) și, după un tur complet al Clujului, am ajuns acasă complet epuizat. De oboseală, firește! :)) Surpriza abia acum a urmat: la mine nu fusese nimeni la udat, soția mea nu primise nici o vizită cu acest scop. Mno, ce să fie? Am elucidat problema în zilele următoare: motivul a fost cel deja menționat: doar maghiarii merg la udat, susțineau cu foc prietenii mei! Ei bine, acest amănunt a fost uitat în mod intenționat cu alte ocazii, când se vorbea despre ce și cum se întâmplă prin Ardeal. Morala poveștii:  ca să fiu neutru, eu nu mai merg (de atunci) la udat, dar oricine dorește, este binevenit la mine în vizită, la udat (soția sau fiica) sau nu! :))
                     Legenda spune că ,,într-o zi, o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credinta în Dumnezeu, despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze. Răspunsul celei păgâne a fost că se creştinează numai dacă îi dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roşu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paşte.''

                    Sursă legendă.
                   

luni, 21 aprilie 2014

Cărțile

                    Pe față este numele unei campanii excelente, al cărei scop principal este să-i determine pe tineri să citească, să le înlăture convingerile conform cărora a citi nu este cool, adică nu prea mai este în pas cu vremurile pe care ei le trăiesc. De ce consider că ea se adresează în special tinerilor? Simplu: mediul online este caracteristic tinerilor și doar din acest motiv ținta campaniei sunt ei.  Cu toate că nu mai sunt chiar de vârsta celor care stau toată ziua conectați la internet și știu tot ce mișcă peste tot în lume, mă alătur și eu acestei campanii minunate, drept pentru care vă prezint și dovada:

 
 
                       Inițiatorii sunt clujeni și ăsta este un motiv suplimentar să-i lăudăm, nu? :)) Campania are pagină de Facebook și dorește să ne ajute pe noi toți să devenim prieteni ai cărților. O lume cu totul fascinantă se ascunde între coperțile unei cărți, lume care lasă la discreția cititorului mulțimea de amănunte sugerate de autor. Nici o persoană nu este asemenea alteia, așa cum nici o carte nu este la fel cu alta. Orizonturi nebănuite se ascund în paginile cărților, pagini care au un cu totul alt farmec dacât cele electronice .... zic eu. Cu o cuvenită modestie, vă îndemn pe toți: citiți cât mai mult și nu vă lăsați rușinați pentru asta!
                        Diverse persoane publice s-au alăturat campaniei și încet, încet, apar noi colaborări: reduceri la librării online sau cabinete stomatologice, carte la schimb pentru perioada în care ai mașina în service, ..... . Mai mult, la noi în Cluj, miercuri, pe 23 aprilie, dacă ai o carte în mână poți vizita în mod gratuit Grădina Botanică!
 
 
 
                         Ce ar mai fi de adăugat? Lectură plăcută vă doresc!


duminică, 20 aprilie 2014

Centrul

                    De permanență situat în Cluj Napoca, pe aleea Băița numărul 9, deschis încă din 2011, asigură asistență medicală gratuită zilnic, de luni până vineri, între 18.00 și 07.00, iar sâmbăta și duminica plus sărbători legale non stop. Este o bună alternativă pentru persoanele care au o urgență care nu le pune viața în pericol, indiferent dacă sunt asigurate sau nu. Inițiatorul centrului dorește să mai degreveze UPU de cazurile care nu au ce căuta acolo, atâta timp cât nu există un pericol vital.
                   Centrul  medical este situal în cartierul Gheorghieni, la adresa mai sus menționată și, pentru relații puteți suna la numărul 0264 555 553. Eu așa am făcut ieri, când fiica mea a avut o problemă de sănătate. Am mers acolo și a fost consultată imediat. Nimeni pe holuri, nu tu înghesuială, mai operativ decât la o policlinică privată, unde plătești și dacă respiri. Vă scriu aceste rânduri pentru a vă da o mână de ajutor în situația nedorită în care aveți nevoie de opinia unui doctor atunci când medicul dumneavoastră de familie nu are program, de sărbători, de exemplu.
                    În altă ordine de idei, vă doresc sărbători liniștite, în tihnă, așa cum vi le doriți voi înșivă, alături de persoane dragi vouă!
       

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Ofertă

                     Irezistibilă, în original The Best Offer (2013) este numele filmului pe care l-am văzut săptămâna aceasta, printre orele umplute cu nebunia generată de pregătirile pentru sărbătoarea care urmează (curățenie, cumpărături, ...).

 
 
                       După cum am mai scris aici, sunt un fan al actorului Geoffrey Rush, care s-a remarcat îndeosebi în The King's Speech, dar l-am văzut recent și în The book  thief.  Filmul despre care vă scriu azi este deosebit și se dorește a fi o poveste de viață care se adresează în mod direct bărbaților trecuți de prima tinerețe, cu atât mai mult acelora care mai au și resurse financiare semnificative. În jurul unui bogat și excentric evaluator de artă se țese o veritabilă pânză de păianjen, în centru căreia este plasată o misterioasă și frumoasă tânără care suferă de o boală îngrozitoare: agorafobie (teama de spații deschise). Pas cu pas ni se dezvăluie lumea exclusivistă în care trăiește Virgil Oldman, al cărui nume nu este ales, cel mai probabil, întâmplător: oldman înseamnă om bătrân, așa-i?
 
 
 
                   Problemele acestuia apar atunci când renunță de bună voie la principiile sale și, din curiozitate, în prima fază, apoi din dragoste pentru mult mai tânăra Claire, se înscrie încet, dar sigur, pe calea pierzaniei. Situația scapă de sub control, Virgil se prinde de jocul murdar atunci când este prea târziu....  . Aviz amatorilor de senzații tari: lumea este plină de tineri, de la o anumită vărstă se cade mai mult discernământ: de ce ar alege o tânără frumoasă (și bogată, chipurile!) un om mult mai bătrân?  Da, de acord, de pe margine se vede întotdeauna mai bine!
 
                   Sursă foto.
 

vineri, 18 aprilie 2014

Anglia

                    Are și ea ....nerozii ei! :) Ca peste tot în lume, și în Regatul Unit al Marii Britanii politicienii mai o iau pe arătură, și încă bine de tot! După toate episoadele în care bieții englezi au fost la un pas să fie invadați de români (drept pentru care o seamă de jurnaliști -asta zic ei că sunt!- au stat la aeroporturi să surprindă live marea invazie) și ici-colo câte un ales de-al lor a vrut să-i întâmpine personal pe cei ce urmau să năvălească, un semn amuzant a fost transmis lumii întregi: oameni surprinzători (era să scriu tâmpiți!) sunt peste tot în lume!
                    Flatulențele sunt bietele bă&ini românești! :)) Am făcut precizarea pentru a înlătura orice urmă de îndoială din mintea vreunui cititor al acestor rânduri. No bine, no! Un parlamentar britanic a adus în discuția despre efectele nocive ale încălzirii globale faptul că țara sa este pe primul loc în lume la consumul de iahnie de fasole! Hmmm! Iar sunt ei primii? :)) Vă dați seama ce probleme îi frământă pe unii? În Anglia poate să crească temperatura medie anuală tocmai datorită emisiilor urât mirositoare generate de comportamentul alimentar: britanicii mănâncă mai multă fasole decât locuitorii altor țări!
                    Doamna care este investită cu funcția de ministru al schimbărilor climatice a ridicat piatra și a considerat problema ca fiind una foarte serioasă și i-a îndemnat pe englezi să-și modereze consumul de fasole! Hai să fim serioși! Doar mie mi se pare că aici este ceva în neregulă? Cred că asta chiar este de râsul lumii!


 
 
 
                        & = ș. :))
                        Sursă foto.

joi, 17 aprilie 2014

Domeniul

                       IT are o viteză uimitoare de dezvoltare. Minţi dezgheţate găsesc zilnic soluţii noi pentru a acoperi nevoile de comunicare ale tuturor celor care sunt interesaţi de mediatizarea propriilor afaceri, de exemplu. Dacă adaug faptul că inventatorii despre care doresc să vă spun azi sunt români, sper să vă determin o tresărire de mândrie, dincolo de mizeria din viaţa politică a ţării unde trăim.
                        ,,Serviciul advertising mobile to outdoor este complet nou pentru piața românească și, în anumite aspecte, este o noutate chiar și la nivel global. Este prima soluție din lume care permite crearea unui poster și streaming-ul său direct din smartphone sau tabletă pe un ecran outdoor digital. Creat de un start-up românesc inovator, serviciul „The Pole” oferă o soluție foarte practică, simplă și convenabilă în special pentru business-urile mici și mijlocii, ca alternativă pentru promovarea, mult mai costisitoare, prin display-uri outdoor."





                          ,,Procedura este extrem de simplă și implică un dispozitiv cu iOS și… atât. Pentru a crea propriul afiș, sunt câțiva pași de urmat: descarci aplicația The Pole Society din App Store, îți creeazi posterul cu ajutorul funcțiilor grafice sau uploadezi unul deja existent, într-un format compatibil iOS (format 3/2), și selectezi ecranele digitale pe care dorești să fie afișată imaginea. Foarte drăguț este că posterele pot fi și personalizate la diferite niveluri, de luminozitate, focus, prin desenare sau prin diverse efecte aplicate.''
                          ,,The Pole Society este prima aplicaţie cu ajutorul căreia îţi poţi face reclamă pe cele mai mari panouri outdoor din Bucureşti direct de pe telefonul mobil. A câştigat până acum două premii, la Mobile Marketing Awards şi la ZF Mobilio, iar acum încearcă să-l câştige şi pe al treilea.The Pole a fost înscris în competiţia The Summit din Kilimanjaro şi a fost ales unul dintre cele mai bune startup-uri din competiţie (din 2000 de înscrişi, startup-ul românesc a intrat în top 200). Ca să treacă mai departe, trebuie să ajungă în top 50, iar în acest stadiul topul se face pe bază de vot public.''
                        În cazul în care şi voi sunteţi câtuşi de puţin mândri pentru reuşita unor români de-ai noştri, puteţi să le daţi o mână de ajutor astfel: accesaţi această pagină  şi daţi-le un vot, de care au mare nevoie în acest moment.Eu am făcut-o deja şi parcă mă simt mai bine. Un gest mic pentru nişte oameni deosebiţi!
                          Încă nu v-am convins? Ia uitaţi-vă la clipul de mai jos:



                        Informaţiile le-am luat de aici şi de aici

miercuri, 16 aprilie 2014

Quiz

                    Poate fi considerat un joc al minții, un mod plăcut de a-ți petrece o seară în compania altor persoane interesate fie de subiectul jocului (tema propusă), fie de provocarea de a-și verifica suma cunoștințelor de cultură generală. Dacă lângă toate acestea mai adaugi o bere sau de ce nu, o tărie, în funcție de gusturi, obții o modalitate faină de petrecere a timpului liber.

 
 
                   La Perne (gazdă) și Cluj Guided Tours (organizator) ne-au provocat aseară (15.04.2014) la a doua ediție a unui astfel de Quiz cu tema: Cluj Napoca - Orașul Comoară. Am avut plăcerea să particip și eu acest eveniment și am făcut parte din echipa URSUS! :) Da, da! Acel Ursus! Buună bere! :)
 
 
                       Este aproape de la sine înțeles care este motivul pentru care ne-am clasat pe locul patru (la egalitate de puncte cu echipa FĂRĂ NUME!): toți ceilalți erau ...mai mulți:
 
 
 
 
                         Cred că am omis să vă precizez numărul echipelor participante: cinci! :)) Da, da! Lupta a fost foarte strânsă, să știți! Ca să nu o mai lungesc, a fost o seară amuzantă, berea a fost exact la temperatura necesară consumului, am mai aflat câte ceva despre orașul în care trăiesc .... .
 
                          Sursă foto 2 și 3.
 



marți, 15 aprilie 2014

Hoțul

                    De cărți (The book thief, 2013) este filmul pe care l-am văzut duminică seară, așa, ca pentru sfârșit de săptămână. Un film extraordinar, ecranizare a cărții cu același nume scrisă de Markus Zusak, care reușește să ne transmită un mesaj clar și limpede: cartea, cititul în general și prin extrapolare, școala, este șansa oricui de a trece cu bine de provocările de care ne lovim zi de zi.

 
 
                     Acțiunea se petrece în Germania nazistă, puțin înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial. O fetiță curajoasă învață să citească cu ajutorul tatălui adoptiv întro perioadă în care intelectualii erau cu ușurință etichetați ca dușmani ai victoriei național-socialiste. Filmul este realizat în limba engleză și șochează, la propriu, o scenă în care, la ceas de seară, de ziua lui Hitler, întreaga suflare a orașului ascultă și ovaționează discursul furibund al primarului, în limba germană, în care îi înfierează pe intelectuali alături de evrei ca fiind dușmani ai republicii. Efectiv te trec fiorii când, cu mic, cu mare, în timp ce intonează imnul Germaniei, aruncă în foc fiecare câte o carte.
                    Rolul principal este al micuței Liesel, care, cu inocența sa reușește să înfrunte și să învingă monstrul nazismului. Veselia copilăriei este cu repeziciune îndepărtată de realitățile războiului. Familia adoptivă a eroinei face eforturi mari pentru a ascunde un evreu de urgia nazistă. Pe mine m-a impresionat, în special, personajul tatălui adoptiv al fetiței, care este interpretat de Geoffrey Rush, nimeni altul decât vestitul logoped dintr-un alt film de excepție, The King Speech.
 
 
 
                       În imaginea de mai sus puteți vedea familia care se află în centrul peliculei care, efectiv, m-a uns la suflet!  Sper să vă ațâț la maxim dacă o să vă mai spun că naratorul întregii povești este însăși ....moartea, care spune multe lucruri cu tâlc, situație nemaiîntâlnită de mine până acum.
                       Urmează, cum altfel, câteva secvențe din film:
 

 
 
                         Sursă foto.
 

luni, 14 aprilie 2014

Întrebarea

                    Care m-a pus în mare încurcătură, cu două săptămâni în urmă, a fost foarte simplă și a venit din partea unui grup format din cinci persoane, aflate la vârsta adolescenței:
                    - Nu vă supărați, nu știți cumva unde este Muzeul de Istorie?
                    Mergeam pe strada Memorandumului din centrul Clujului când am fost oprit cu această întrebare. Măi să fie, m-am gândit eu!
                    - Numai o clipă, să mă gândesc! am zis eu, încercând să trag de timp. Ne găsim fix în fața Muzeului de Etnografie, acolo, în Piața Unirii se găsește Muzeul de Artă ..... Hmmm, nu reușesc să-mi amintesc de fel despre muzeul buclucaș! O ceață deasă m-a umplut de rușine. Îmi pare rău, nu cred că reușesc să-mi amintesc acum! o dau eu la întors, roșu la față de ciudă că, deși se așteptau (probabil!) să le dau o indicație, nu am reușit decât să băjbăi, penibil.
                    No bine, no! Situația descrisă mai sus a avut urmări: când am ajuns acasă, am căutat repede pe net informația cerută mie de tineri: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj se găsește în Piața Muzeului, mai exact pe Strada C. Daicoviciu, nr. 2.  Am discutat cu persoanele din jurul meu despre întâmplare și despre muzeu. Unii știau unde este, alții erau în afara subiectului. Cei care l-au vizitat recent, sunt de părere că acesta este cu totul nereprezentativ pentru ceea ce este și a fost Cluj Napoca.
                    Orașul în care trăiesc este el însuși un MUZEU DE ISTORIE A TRANSILVANIEI! În centrul istoric există clădiri construite acum multe sute de ani, figuri importante ale trecutului nostru (și nu numai!) s-au născut sau au trecut prin Cluj. Tot ce ne rămâne de făcut, celor interesați de subiect, desigur, este să descoperim ceea ce ne înconjoară, cu faptele de bravura sau, de ce nu, uneori rușinoase, a celor care au clădit acest oraș.
                   Mă tot strofoc să întru și eu în breasla bloggerilor, dintr-un motiv foarte simplu: dorința de comunicare cu ceilalți! Din dialog se naște progresul, nu-i așa? Din motivul menționat mai înainte, o să vă scriu aici și vouă poveștile absolut fabuloase despre orașul meu!

                  Update (10.21 a.m.): nici nu mă mir că nu (prea) am ştiut despre muzeul de istorie, sute de mii de exponate ale acestuia sunt ....în beci: http://citynews.ro/eveniment/clujul-vrea-sa-fie-capitala-culturala-cu-450000-de-exponate-care-zac-subsolul-muzeului-de

duminică, 13 aprilie 2014

Cluj

                    Punct com (Cluj.com) mi-a oferit o după-amiază de sâmbătă extrem de plăcută și instructivă în același timp. În cadrul campaniei de lansare a cardului de reduceri și gratuități City Card, am participat la un tur ghidat al orașului. Niciodată nu este prea târziu pentru a cunoaște istoria locurilor unde trăiești, mă gândesc eu.  Zis și făcut! Ordinea de zi a fost următoarea:
Meeting Point: Piata Muzeului
 * Bis. Franciscana
 * Obeliscul Carolina
 * Casa Matia
 * Casa Heltai
 * Piata Unirii – Palatele, Bis. Sf. Mihail & Grupul statuar Matia Corvin
 * Str. Eroilor
 * Piata Avram Iancu – Biserica Ortodoxa, Teatrul National
 * Turnul Croitorilor
 * Str. Kogalniceanu – Bis. Reformata, Statuia Sf. Gheorghe, Palatul Teleki, Universitatea, Bis. Piaristilor
 * Str. Potaisa & Zidul cetatii.
                    Maria a fost ghidul nostru. Dovada este aceasta:

 
 
                       Participanți au fosta mai mult de 20, iar dovada este mai jos (să știți că nu au încăput toți întro singură fotografie, cel puțin în una făcută de mine!):
 
 
 
                      Am aflat lucruri foarte interesante despre religii și biserici, regi și palate, cetăți și turnuri de apărare a lor. Mă gândesc să vă scriu și vouă despre ele, dar firește, nu azi, deoarece duminica nu se fac ore de istorie. :)
                      Mulțumesc Cluj.com! Mulțumesc Maria!
                      Vă doresc o zi faină în continuare!



sâmbătă, 12 aprilie 2014

Castelul

                    Corvinilor  este construit în jurul anului 1440, din ordinul lui Ioan de Hunedoara. Vechea cetate este astfel întărită și devine un castel care mai există și azi! Pentru a ajunge în forma pe care o putem vedea noi, de-a lungul secolelor au existat mai multe adăugiri și modernizări, pentru a fi în pas cu timpurile și nevoile celor care au locuit în el. Combinând istoria cu tehnologia modernă, iată ce a reușit un posesor de dronă:

 
 
                      

vineri, 11 aprilie 2014

Fasolea

                    Cu ciolan este una dintre specialitățile apreciate de mulți români, motiv pentru care este prezentă în meniurile multor restaurante. Scriam cu două săptămâni în urmă despre niște românași de-ai noștri care doresc cu tot dinadinsul să ajungă în Parlamentul European. Ei bine, ciolanul a învins! Cel mai probabil fasolea o să și-o asigure din resurse proprii, dacă vor primi un număr de voturi suficient de mare pentru un trai liniștit în capitala democratică a Uniunii Europene. Judecătorii de la cel mai înalt nivel din justiția română a hotărât că actorul și tribunul pot candida la alegerile ce vor avea loc în curând. Multă cerneală va mai curge pe acest subiect, posibil și a mea.
                    Recunosc faptul că nu mai înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă legat de politică și jocurile încrâncenate pentru europarlamentarele din acest an. Sunt extraordinar de trist deoarece de 25 de ani suntem conduși, reprezentați de aceleași figuri, multe dintre ele extrem de controversate. Am ajuns la o concluzie care nu este chiar în regulă: nu voi mai merge la nici un eveniment electoral, ceea ce nu îmi face cinste, dar chiar dacă nu am lipsit de la nici unul din 1989 încoace, tot nu am rezolvat nimic. Am fost păcălitul de serviciu întotdeauna: după ce am votat într-un fel, cel ales a uitat cum a ajuns acolo și a creat un alt partid, sau s-a mutat cu tot cu bagaje în altă tabără, că doar poate face absolut tot ce dorește. Ca mine sunt mulți alții. Ei, și? par a se întreba, în colțul gurii, candidații.

joi, 10 aprilie 2014

Porumbelul

                    - Și eu mă bucur când plouă!

 
 
                      - O baie la vremea ei....:))
 
 
 
                      - Așa-i că acum ...îmi stau fulgii mai bine?
 



miercuri, 9 aprilie 2014

Consulul

General al României la Montreal este domnul Victor Socaciu. Da, da, cel cu chitara! Mno, și? Păi să vă spun ce am citit recent despre chitaristul-consul: pe la jumătatea anilor 1990, pe când mai făcea diverse eforturi pentru a se califica pe viață în galeria cântăreților la chitară din România, Victor s-a pisicit pe lângă un mare om de afaceri la vremea aceea și a organizat Festivalul Naţional Country Music 1996 (prima ediţie şi, de altfel, ultima) la Dallas-ul de Slobozia. Printre momentele acelui festival s-a numărat unul de o valoare muzicală demnă de menționat în istoria concertelor de muzică country, în vecii vecilor: un concurs de nechezat! :)) Spectatorii au fost invitați să necheze, cel mai probabil pe secțiuni: câte unul, în grupuri mici, în grupuri mari, numai fete, numai băieți, toți odată, ..... Și, pentru că a fost un concurs adevărat, a fost ales și un câștigător: un puști de 12 ani care a primit premiu un costum de cowboy, mult prea mare pentru el. Cam ăsta este genul de fapte pe care, dacă le faci, le comunici celorlalți că tu ești altfel, că vei ajunge cineva mare, că tu ești gata să ieși din rând.



No bine, no! Domnul V. S. a ieșit din rândul oamenilor simpli: a obținut un mandat de parlamentar, pe al doilea l-a ratat, a fost numit secretar de stat pentru problemele revoluționarilor, iar acum a devenit consul general în Canada. Voi vă dați seama ce cântări o să bage alături de Hrușcă, unul vara și unul iarna? Încep să regret că nu trăiesc și eu pe acele tărâmuri!
În timp ce scriam aceste rânduri, mi-a venit iarăși în minte o chestiune. Întrebare: voi a-ți remarcat că politica este singura, da' singura ocupație pentru care nu-ți trebuie o școală anume? Pentru toate profesiile îți trebuie o calificare, o pregătire ceva, pentru politică îți trebuie doar tupeu!

                      Sursă informații. Sursă foto.

marți, 8 aprilie 2014

Concertul

                    A fost ....

 
 
                      ... în luna februarie a acestui an! Reclama a rămas, fix în centrul orașului!
 
 
 
                     Este perfect adevărat că este altfel, dar .... putem pune problema și în felul următor: este în regulă să ții blocat un loc de parcare în zona centrală, unde oamenii se învârt în jurul ....cozii pentru că nu au unde parca?
 
 
 
 

luni, 7 aprilie 2014

Artizanat

                    Se cheamă ceea ce își face omul cu mâna lui:

                    Un bărbat sună la ușa unei doamne. Când aceasta deschide, o întreabă:
                    - Doamnă, dumneata știi să faci sex?
                    Contrariată și speriată în același timp, femeia îi trântește ușa în nas. A doua zi, aceeași poveste. Bărbatul sună (la ușă!), femeia deschide, urmează întrebarea:
                    - Doamnă, dumneata știi să faci sex?
                    Ușa este iarăși trântită, După-amiază, când soțul femeii vine de la serviciu, aceasta îi spune:       
                    - Ceva cu totul neobișnuit se întâmplă când ești tu la serviciu: un tip vine și sună la ușă și când îi deschid, mă întreabă dacă știu să fac sex. S-a întâmplat de două ori deja.
                   - No bine, no! Lasă că mâine stau și eu acasă! Zis și făcut. În ziua următoare, când tipul sună, soțul se ascunde după ușă și femeia, curajoasă, deschide:
                   - Doamnă, dumneata știi să faci sex? vine întrebarea străinului.
                   - Da, bineînțeles că știu! răspunde femeia.
                   - Atunci fă sex cu soțul dumitale, doamnă, că așa, doar, doar n-o să mai facă el cu soția mea!

                  :))
                  Dacă doriți, sunteți invitații mei să comentați!

duminică, 6 aprilie 2014

Magia

                    În fața unor căței de rase și mărimi diferite produce reacții dintre cele mai neașteptate și în același timp extrem de adorabile din partea celor care nu înțeleg cum a putut să diapară ceea ce au avut mai înainte chiar în fața ochilor (nasului!):



                
                         O duminică plăcută alături de cei dragi să aveți! :))

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Oamenii

                    Au comportamente dintre cele mai neașteptate atunci când sunt puși în situații limită. O filă din realitatea relațiilor interumane din lumea evreilor aflați în plin proces de exterminare în orașul Lvov din Polonia, în timpul celui de-al doilea război mondial, ne este înfățișată în filmul In Darkness, pe care l-am văzut joi seară la HBO.

 
 
                          Polonezul Leopold Socha, de profesie instalator și în timpul liber hoț profesionist, reușeste să scape un grup de evrei de prigoana nazistă, ajutându-i să supraviețuiască în canalizarea orașului. Deși initial le cere acestora o sumă de bani zilnică pentru a le păstra secretul și a le aduce câte ceva de mâncare, el se atașează de ei și face tot felul de gesturi incredibile în niște timpuri în care erai împușcat și dacă nu priveai în direcția potrivită la un moment dat. Pelicula surprinde cu mare precizie faptul că evreii nu erau iubiți nici de polonezi, ceea ce face și mai complicată înțelegerea faptelor lui Socha. În viața reală, imediat după război, în 1945, Leopold moare într-un accident din care reușește să-și salveze totuși familia, lucru care le dă ocazia unor concetățeni de-ai săi să spună că ,,Dumnezeu l-a pedepsit pe Socha pentru că i-a salvat pe evrei!'' Istoria nu încetează să ne surprindă!
                        În situația în care v-am trezit curiozitatea, vă recomand acest film ca pe o pagină de istorie și, dacă doriți, puteți viziona trailer-ul mai jos: