luni, 30 martie 2015

Emoțiile

Create de meciul de tenis al Simonei Halep la Miami Open 2015 s-au stins întro răsuflare de ușurare! Pfiuuuuuuuuu! :) Ei bine, dacă încă nu știți, Simona a câștigat în două seturi, 6-4, 7-5, meciul din turul 3 al Openului american de la Miami, în fața italiencei Camila Giorgi, 37 WTA și s-a calificat în optimi. Felicitările mele pentru domnișoara Halep!


Deși este câștigătoarea turneului de la Indian Wells de săptămâna trecută, deși sunt doar un spectator (amator) al tenisului, s-a văzut de la mare distanță că Simona traversează o perioadă dificilă, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales psihic, zic eu. Nu este puțin lucru să joci turnee atât de lungi, aproape fără pauză, mai mult, Simona este deja o țintă pentru adversarele sale, un trofeu pentru palmaresul fiecăreia dintre sportivele cu care se întâlnește. Nu, nu îi caut scuze pentru meciurile destul de slabe și pentru forma nu chiar cea mai potrivită, dar este o realitate de necontestat: Halep traversează o perioadă complicată, cu un consum enorm de energie. Culmea este că deși a jucat la un nivel scăzut, a reușit să câștige și, ca și în cazul finalei de la Indian Wells, Simona nu prea putea, Camelia nu prea știa cum! Cred că nu greșesc atunci când spun că tot ceea ce contează este VICTORIA și este cu atât mai mult de admirat atunci când câștigă în timp ce nu joacă prea bine! :)


Ca un concurs negativ al erorilor și greșelilor neforțate de ambele părți, tabela cu principalele statistici o puteți vedea mai sus. Mare lucru nu mai este de spus .... A, ba da: bravo Simona! Felicitări! :)

Îmi pare rău pentru calitatea fotografiilor, sunt screenshot-uri de pe Dolce Sport1 online. În primul, la interviul câștigătoarei, Simona recunoaște perioada dificilă pe care o traversează și la mulțumește fanilor care o încurajează peste tot prin lume!


19 comentarii:

  1. Ma bucur pentru reusita ei! Sper sa se "remonteze" repede!
    N-am urmarit meciurile... pentru ca nu am rabdare sa urmaresc "sport". :)
    Sa ai o saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă mai adaug faptul că are 12 victorii consecutive în WTA, mă apropii de tabloul complet! :)

      Ștergere
  2. Cu Flavia nu va merge gluma cu forma... ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În realitate, orice partidă este deschisă oricărui rezultat, nu? Hai Simona! :)

      Ștergere
    2. Da ce gluma merge cu Flavia?

      Ștergere
    3. Hopaaa, a mers gluma cu Flavia! :)))))))))))))))))))

      Ștergere
    4. Uraaa! Victorie! A 13-a consecutivă pentru Simona! :)

      Ștergere
  3. este o lupatatoare altfel nu ar reusi sa mearga mai departe :)
    Bafta Simona!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da! Jos pălăria în fața domnișoarei de onoare a tnisului românesc! :)

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. A fost bine, a mai câștigat un meci, s-a calificat în sferturi! :)

      Ștergere
  5. Sunt in tema ,ca am fani in famile.Numai tenis vad de cateva zile ,dar avem si satisfactii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Jucatoarele din primele 20-30 de locuri au valoare apropiata. Ea sta cu psihicul foarte bine, e puternica, dar nu poti castiga in fiecare zi.
    Bine ca n-am Dolce Sport pe cablu, ca ma trezeam noaptea sa vad meciul. :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nimeni nu este mai presus de emoții sau oboseală! Oricum, performanțele sale au adus-o aproape de inima mea de suporter! :)

      Ștergere
  7. Sunt deacord cu tine! Victoria contează! Chiar dacă a fost o victorie chinuită! :)
    Sper sa-si intre curând în formă! :)
    Baftă!

    RăspundețiȘtergere
  8. Hopaaa, a mers gluma cu Pennetta! Bravooo, Simonaaaa!!! :)))))))

    RăspundețiȘtergere